SC Tulcea: „Dezlegatu la pește”… cu vinuri nord dobrogene

În weekendul Floriilor, confrații din Scaunul Cavaleresc Tulcea au organizat, la Sarichioi, pe malul lacului Razelm, o întâlnire oenogastronomică, axată pe preparatele de pește și pe vinurile produse în partea de nord a Dobrogei. Tematică fericit aleasă pentru că la Sarichioi se găsesc nu numai pescari pricepuți, dar există și o tradiție a preparatelor din pește. Cât despre vinuri, zona are un potențial interesant, relevat deja de cramele din zonă. Pe lângă gazde, au participat, împreună cu familiile, Proconsulul I. al Consularului OEVE România, Eques Ornatus Marius Farmazon, și un numeros desant al confraților din Legatul Bucovina, însoțiți de prietenii lor din București.

Am degustat, pe îndelete, vinuri deosebite de la patru crame: Crama Hamangia (Consiliarius Ioan Bălan), Crama Delta Dunării/La Sapata (R.H. Roberto Pieroni), Crama Paralela 45 (R.H. Nini Andone) și Crama Niculițel (R.H. Ioan Vlad), toate proprietăți ale confraților din S.C. Tulcea.

Vremea a fost mai rece decât ar fi trebuit să fie la mijlocul lunii aprilie, fapt care ne-a împiedicat să facem o incursiune cu barca pe lacul Razelm și pe canalele spre Delta Dunării. Însă, organizatorii au avut inspirația să ne ofere, în contrapartidă, o instructivă vizită istorico-culturală în orașul Babadag. Am avut parte de un interesant periplu ghidat la Geamia (Moscheea) Ali-Gazi Pașa,  un monument istoric și de arhitectură religioasă islamică datând din secolul al XVII-lea, la Mausoleul lui Sarî Saltuk Dede (un faimos gânditor și derviș turc care a propagat religia islamică, mai ales în Balcani și Dobrogea, decedat în 1297), la Muzeul de Artă Orientală – Casa Panaghia (unde sunt expuse piese ce aparțin artei populare tradiționale a turcilor și tătarilor din Dobrogea, dar și piese ce aparțin artei orientale realizată în manufacturi și, ulterior, industrial). În finalul excursiei, în satul Enisala, am vizitat obiectivul muzeal „Gospodăria țărănească conservată în situ” (sinteză a arhitecturii tradiționale din nordul Dobrogei la începutul sec. al XX-lea, primul muzeu etnografic din județul Tulcea).

 

In Honorem Dei et in Honorem Vini!
Amicitia per Vinum!

Comandantul Scaunului Cavaleresc Tulcea
Consiliarius de Vino Ioan Bălan

Știri