Cerere de membru

Vă mulțumim pentru interesul de a vă alătura Ordinului European al Cavalerilor Vinului!

Membrii noștri provin din toate domeniile de activitate și includ atât profesioniști, cât și entuziaști dedicați. Beneficiile de membru OEVE, includ:

  • Eligibilitatea de a participa atât la evenimente din calendarul de activități al consulatului cât și la cele organizate de structurile noastre teritoriale, care pot include ceremonii cavalerești, festivaluri și expoziții oeno-gastronomice, degustări de vinuri, evenimente culturale, seminarii educaționale, turism oenologic etc.
  • Taxe de participare preferențiale pentru toate evenimentele și programele organizate în România
  • Invitații la evenimentele organizațiilor internaționale în care Consulatul România al OEVE este membru activ (Ordo Equestris Vini Europae, Federația Internațională a Confreeriilor Bahice)
  • Acces la vinurile Terra Valachorum (marcă înregistrată OEVE România), produse în exclusivitate pentru membrii consulatului
  • Alte beneficii specifice, oferite de organizațiile teritoriale din structura consulatului

Candidatul trebuie să fie recomandat/girat de un membru al ordinului și acceptat de organizația teritorială în cadrul căreia urmează să-și desfășoare activitatea.

Pentru informații suplimentare și pentru întocmirea formalităților necesare acreditării, vă rugăm să contactați consulatul sau organizația din raza teritorială a domiciliului dumneavoastră (vezi Organizare teritorială).

N.B. Cererea se completează olograf de candidat, pe formularul în limba germană (formularul tradus în română are exclusiv caracter de îndrumare).