Pădurea OEVE – faza pilot

În cadrul proiectului „Ce lăsăm în urma noastră”, care își propune, între altele, ca, în viitor, să transpună în practică și „Via Consulatului OEVE România”, pe 10 martie 2024 a demarat faza-pilot a inițiativei ecologice „Pădurea OEVE” în organizarea Legatului București al Consulatului România.

Au luat parte 15 membri OEVE din București, Suceava, Constanța și Baia Mare, împreună cu invitații lor, între care actorii Irina Movilă și Andras Demeter. De semnalat că unii dintre aceștia au angrenat în activitatea comunitară și copiii lor! La această acțiune, inițiată de Confratele Gabriel Cioroiu, cu sprijinul doamnei Mariana Nunweiller, s-au plantat peste 1.000 de puieți de stejar în pădurea de la Vlădiceasca – Snagov, proiectul urmând a fi reluat periodic, în fiecare primăvară și toamnă.

Profitând de vremea frumoasă de început de primăvară, a fost organizat și un bogat picnic la pădure, cu grătare și  multe specialități culinare românești, ocazie cu care au fost degustate 4 vinuri de la Crama Alira, dar și digestive precum horinca de Maramureș și… secărica de Sărulești(!).

…O duminică în Natură – marca OEVE, pentru Natură!

Știri