Ceremonie Chișinău

Ceremonie Consulat Moldova iunie 2026

În perioada 05-07 iunie 2026, Consulatul Republicii Moldova a OEVE, a organizat o ceremonie de acreditare a noi membrii și avansare în grad cavaleresc.

Legăturile dintre Consulatul României și cel al Republicii Moldova sunt strânse și se bazează pe colaborări culturale, oenologice și ceremoniale.

Acestea se concretizează prin proiecte comune de promovare a vinului, precum și participări reciproce la evenimente și ceremonii.

La această ediție Consulatul România  al OEVE a fost reprezentat de o delegație condusă de Viceconsulul Marius Farmazon, reprezentat al Senatului OEVE pentru Consulatul Republicii Moldova, Proconsulul Gratzian Mărgărit precum și de alți participanți printre care Eques Adrian Badită, Cancelar consular și Eques Dan Preda, Mareșal consular.

Evenimentul a debutat în data de 05 iunie 2026, cu o vizită tematică la Epicrama Winery din localitatea Stăuceni, unde protocolul solemn cavaleresc a fost imbinat de o atmosferă relaxată a unei crame boutique moderne.

Cavalerii au fost întâmpinați în mod tradițional de gazda serii, confratele Sergiu Stradnic, chiar la intrarea pe proprietatea de la Stăuceni.

Într-un cadru oficial, s-au purtat discuții despre conservarea identității culturale a vinului și promovarea soiurilor autohtone din Republica Moldova.

Fiind o seară dedicată cunoscătorilor și titraților din domeniu, cavalerii au avut privilegiul de a analiza și evalua în premieră noile recolte din anii 2024 și 2025 ale cramei.

Focusul principal a căzut pe exprimarea terroir-ului local prin vinurile din Feteasca Albă și Feteasca Neagră.

Oaspeții s-au bucurat de o panoramă spectaculoasă a viilor și de o seară cu gastronomie fină, îmbinând perfect degustarea vinurilor cu relaxarea în natură.

Ziua de sâmbătă, 6 iunie 2026, a reprezentat punctul culminat al evenimentului, debutând cu defilarea cavalerilor susținută de un program deosebit al Orchestrei – Model a Inspectoratului General de Carabinieri condusă de locotenent-colonel Oleg Cazacu.

Ritualul de acreditare dedicat primirii noilor membrii, precum și de avansare în grad, s-a desfășurat în sala de conferințe Răut din hotelul Radisson Blu, Chișinău.

După finalizarea festivităților, a sesiunilor foto și interviurile tv, programul a continuat cu o cină de gală sofisticată, configurată special pentru a pune în valoare gastronomia și vinurile locale de calitate.

 

Amicitia per Vinum
Proconsul II
Eques Gratzian Mărgărit

Galerie foto eveniment: https://tinyurl.com/mhk7ueka

Știri