Academia de vară a Senatului OEVE

Sâmbătă, 5 iulie 2025, la Mânăstirea Kremsmünster din Austria Superioară, a fost organizată Academia de vară a Senatului Ordo Equestris Vini Europae, la care a participat și o delegație a Consulatului România al OEVE, formată din 10 Confrați.

Candidații propuși pentru înnobilare la înalta demnitate de Eques de Vino, Iudex Radu Ciordaș și Iudex Daniele Dattola au absolvit cu brio examenul specific, iar la modulul de mareșali au participat patru Confrați care se pregătesc să devină Mareșali-Sergenți în Corpul Mareșalilor Ordinului: Consiliarius Ionut Donisan, Consiliarius Iulian Parașcă și Consiliarius Gheorghe Blîndu de la Legatul Bucovina, precum și Consiliarius Claudiu Sabou de la Legatul Silvania.

În afara candidaților, la lucrările Academiei Senatului au participat și următorii demnitari: Proconsul I. Marius Farmazon, Legat I. Pitești Dan Preda, Legat I. Bucovina Dragoș Danubianu și Legat II. Silvania Doru Suciu Copaciu.

În cadrul ceremoniei cavalerești desfășurată în Gimnaziul Abației Kremsmünster, Proconsulul I. al Consulatului România, OKT Eques Ornatus Marius Farmazon, a fost înnobilat ca Viceconsul al Ordo Equestris Vini Europae pentru Consulatele României, Bulgariei și Republicii Moldova.

Seara, într-o atmosferă destinsă și prietenească, membrii delegației românești l-au sărbătorit pe Confratele Consiliarius Doru Suciu Copaciu, Legatul II. Silvania, cu ocazia aniversării, motiv pentru care, încă o data, îi transmitem un camaraderesc “La mulți ani!”.

 

In Honorem Dei et In Honorem Vini

Amicitia per Vinum

Știri