Următorul eveniment
Știri OEVE
Dragi prieteni ai vinului,
Suntem onorați să vă invităm, în numele Senatului și al Consulatului România al Ordo Equestris Vini Europae, la cea de-a treia ediție a Festivalului Cavaleresc al Vinului Românesc (FCVR) care se va desfășura în perioada 30 septembrie – 2 octombrie anul curent, cu o extensie opțională până la data de 5 octombrie 2022.
Consecvenți promisiunii că fiecare ediție va aduce ceva în plus față de precedentele, ediția din acest an a FCVR se va desfășura pe frumoasele meleaguri dobrogene, oferind o mulțime de experiențe oenologice, gastronomice și culturale tuturor participanților. Istoria cultivării viței de vie în spațiul carpato-danubiano-pontic începe cu Vitis vinifera silvestris, o viță de vie sălbatică, care a apărut aici în jurul anului 7000 î.Hr., din aceasta extrăgându-se importante soiuri care se cultivă și în prezent în România. Însuși poetul Ovidiu (43 î.Hr. – 17 d.Hr.), unul dintre clasicii literaturii latine, exilat de împăratul Octavianus Augustus în cetatea Tomis (Constanța de astăzi) menționează în scrierile sale importanța viței de vie pe plaiurile dobrogene, iar numeroasele amfore descoperite în zonă confirmă faptul că încă din Antichitatea romană, Dobrogea era o placă turnantă a comerțului cu vin.
Exploatând cu dăruire și profesionalism generosul teroir dintre Dunăre și mare, CRAMA LIUTA, partenerul oficial al prezentei ediții a FCVR, reușește să metamorfozeze strugurii copți sub razele soarelui dobrogean și mângâiați de briza Mării Negre în licori magice care, cu siguranță, vă vor încânta papilele gustative.
Ca o noutate față de edițiile anterioare, pentru a avea o experiență completă în mirifica Dobroge, în acest an vom organiza o extindere opțională în Delta Dunării, cea mai bine conservată deltă din Europa și singura din lume inclusă integral în patrimoniul UNESCO, unde participanții vor avea parte de un program cu totul special: plimbări cu barca pe canale pentru a descoperi flora și fauna deltei, safari în Pădurea Caraorman (Pădurea Neagră) printre stejari seculari și dune de nisip de origine marină de până la 9 metri înălțime, vânătoare de trufe cu câini, live cooking și degustări de vinuri, spectacole artistice lipovenești și multe alte surprize.
IHDV
Următorul eveniment
Știri OEVE
Parteneri