Când, în Consulatul România al Ordo Equestris Vini Europae, se proclamă „In Honorem Dei et In Honorem Vini”, nu ai cum să nu te gândești, întâi de toate, la Legatul Pitești, care a fost nucleul inițial al organizației noastre.
Într-o zi rece de sfârșit de iarnă, cu 15 ani în urmă, Piteștiul era martor al unei procesiuni inedite, apoi al unei ceremonii fastuoase bazată pe un ritual vechi de secole, ce amintea, pentru unii, pasionați ai istoriilor Regele Arthur, de epoci de poveste. Însă, atunci, pe 20 martie 2009, la Masa Rotundă a cavalerilor se strângeau, la sediul Primăriei din urbe, personajele care credeau în „Amicitia per Vinum”, în frunte cu Ambasadorul OEVE Joseph von Jenei, și cu primul conducător al Legatului argeșean, confratele Marius Farmazon. Acesta, venind din lumea colecțiilor de artă, a știut să interpreteze cum se cuvine simbolistica blazonului Ordinului și era pus pe fapte mari.
Ceremoniile de acreditare și intronizare a noilor membri s-au succedat apoi într-un ritm trepidant și tot mai mulți se dovedeau dornici să deprindă tainele licorilor de soi. Și defilările au devenit puneri în scenă mult mai complexe: stindardele fâlfâiau semeț, alămurile fanfarei răsunau tot mai armonios, pocalul devenea un izvor de apă vie vegheat de un slujitor luminat al bisericii, vinul era unul aparte sub marca Terra Valachorum, colanele își preschimbau firesc strălucirea, mantiile aveau cruci țesute cu fir de aur, iar solemnitățile pierdeau din aparenta timiditate a începuturilor, fiind intercalate pe alocuri și mici momente ludice, în care, bunăoară, oaspeții sosiți din depărtări puteau admira dezinvoltura majoretelor dar și a călăreților desprinși, parcă, din evurile descălecătorilor de țară, ba chiar, uneori, și a călușarilor ce constituiau liantul necesar cu tradiția folclorică neaoșă.
Pe măsură ce se succedau evenimentele, anvergura Organizației devenea tot mai evidentă, iar conștiința de sine a tuturor membrilor căpăta noi dimensiuni și o dorită profunzime. Se sedimenta astfel calitatea unor simțăminte elevate care se împletea armonios cu cantitatea în continuă creștere. Blitz-urile fotografilor reușeau să surprindă tot mai bine înmânarea hrisoavelor și a celorlalte însemne atestând apartenența la Confreria ce se revendica din Ordinul Sfântului Gheorghe, ajungând în istorie până la 1273, dar fiind aureolată de realizările prezentului și devenind mai actuală ca niciodată într-o fericită diacronie.
Agapele de la Castel și nu numai s-au transformat în Baluri, precum și cel din seara de 30 noiembrie 2024, subliniind în egală măsură complexitatea relațiilor umane dintre membrii mai vechi sau mai noi, uniți sub semnul solidarității impus de cultura oenologică asumată plenar. Legatul a evoluat pe multiple planuri, iar Eques Ornatus Marius Farmazon, ajuns în mod firesc la demnitatea de Proconsul Senator, girează activitatea consulatului național și a predat ștafeta Piteștiului altor merituoși Confrați: Marcello Battaglia, Paul Stoicescu-Drăgușin, Marian Cazacu, Benedetto dell*Aria și, din acest an, Dan Preda. În timp, cu toții au dobândit statutul de Eques și și-au sporit atribuțiunile și responsabilitățile, ca membri de nădejde ai Forumului Consular și ai Consiliului Consular.
A fi membru al Legatului Pitești și, implicit, al Consulatului România al Ordinului European al Cavalerilor Vinului reprezintă din ce în ce mai mult un privilegiu de seamă râvnit pe bună dreptate de cei care își doresc să acceadă în elita civilizației bahice și să poarte cu mândrie crucea Ordinului ce atestă însușirea cu demnitate a virtuților cavalerești.
Astăzi, regăsim Legatul Pitești mai bine închegat ca niciodată, dornic de noi aventuri și provocări pe tărâmul minunat al oenologiei, al culturii frumosului în general. Recentul Bal Aniversar de sâmbătă, 30 noiembrie, dovedește asta cu prisosință: un spectacol complex (în care s-au remarcat Confrații Giorgio Ciabattoni și Radu Ciordaș, dar și Trupa Marinescu), un meniu de gală, vinuri de excepție și, mai presus de orice, o atmosferă superbă, ce a consacrat un veritabil imn al prieteniei. Membrii Legatului Pitești au participat și s-au implicat activ la Sărbătoarea aniversară, iar oaspeții din întreg Consulatul România al OEVE s-au bucurat împreună cu ei de acest moment festiv, pe care Confrații argeșeni îl promit repetat cât mai des în multiple forme.
AMICITIA PER VINUM!
Eques Dan-Silviu Boerescu
Consilier de Imagine, Comunicare și PR