Legatul Bucovina în Dobrogea (între oenologie, gastronomie și istorie)

În perioada 22-26 august, opt confrați din Legatul Bucovina, împreună cu familiile, au parcurs un traseu dobrogean incluzând degustări la crame, experiențe gastronomice și vizite la obiective turistice.

În prima zi, în satul Greci – de lângă Măcin -, am avut o discuție interesantă despre viticultura dobrogeană și nu numai, cu confratele R.H. Nini Andone, președintele Comisiei Oenologice a Consulatului OEVE România, chiar la punctul de procesare a strugurilor de pe cele 7 ha aflate în proprietatea sa (unde are două parcele cu soiuri de nișă: Negru de Sarichioi – o varietate de Cinsault – și Somoveancă – o varietate de Aramon Griș -). Nini ne-a însoțit, în imediata apropiere a cramei sale, la Cetatea Troesmis, situată pe malul brațului Măcin, și la lacul antropic Iacobdeal, renumit datorită culorii de smarald a apei sale. Seara, ne-am delectat cu un „proțap de plătică”, pregătit de Gabriel Tremurici la Taverna Le GaFish din Sarichioi.

Următoarea zi a fost dedicată Cramei Hamangia, din comuna Baia. La invitația confratelui Ioan Bălan, am participat la un eveniment deosebit care dă, în mod tradițional, startul recoltării strugurilor: ceremonia religioasă de sfințire a strugurilor – oficiată de P.S. Visarion, Episcopul Tulcei, urmată de ritualul păgân al primei mustuiri din noua recoltă săvârșită de tinere fete, cu tălpile goale.

Cea de a treia zi a început cu vizitarea sitului arheologic Cetatea Histria. Apoi, în drum spre Constanța, un scurt popas la Punctul Gastronomic Local Sibioara, unde am gustat o rețetă georgiană: rulouri cu vinete și nucă. Sub ghidajul competent al Dianei Slav, am vizitat Cazinoul și obiectivele din Peninsula Istorică a Constanței. Seara, am vizitat noua cramă din Siminoc a confratelui Ion Vlădoi și am degustat vinurile Familia Vlădoi.

Ultima zi a început cu vizitarea unui loc considerat de BOR ca fiind primul lăcaș de cult creștin din România: Peștera Sfântului Andrei. Apoi pașii ne-au dus la monumentul triumfal Tropaeum Traiani din Adamclisi. Poate momentul cel mai relevant din toată expediția noastră dobrogeană, oenologic vorbind, a fost vizita la Crama Viișoara, una dintre cele mai modern utilate crame din România. Ne-au întâmpinat, cu multe informații, povești incitante și vinuri excelente, proprietarul Gheorghe Albu și vinificatorul Nicu Itu. Apoi am vizitat cetatea Capidava, recent restaurată. Ziua s-a încheiat în Topalu, la Crama Darie, o cramă boutique, unde am fost întâmpinați cu vinuri foarte bune și cu o surpriză gastronomică de excepție: pisică de mare.

 

Amicitia per Vinum
Eques Dragoș Danubianu

Știri