În fiecare toamnă, via își desăvârșește menirea prin strugurii ajunși la coacere. La Crama Hamangia, acest moment nu este doar începutul culesului și al procesului de vinificație, ci -mai mult – o clipă de recunoștință pentru darurile pământului dobrogean. O clipă cinstită cum se cuvine prin organizarea unui eveniment, intrat deja în tradiția locului. În acest an, pe 23 august, toată suflarea viticultorilor din Baia, precum și invitați de marcă din administrația locală dar și dintre cavalerii vinului, s-au adunat la cramă.
P.S. Visarion, Episcopul Tulcei, asistat de un sobor alcătuit de preoții din parohiile comunei Baia, a săvârșit o slujbă de binecuvântare a strugurilor din care se va făuri noul vin.
Apoi, după datină, s-a făcut prima mustuire din acest an. Tineri în costume populare au adus strugurii proaspăt culeși, iar tinere fete desculțe i-au zdrobit cu tălpile goale. A urmat un moment artistic susținut de Grupurile de Dansuri Populare Pareia Luțeafirlu și Hamangia. După un tur de vizitare a traseului de vinificare (prelucrare, depozitare, îmbuteliere și păstrare a vinurilor), a urmat o masă câmpenească cu produse tradiționale, stropită cu vinuri de calitate, însoțită cu muzică și voie bună, care a încheiat un eveniment de succes.
Pentru cavalerii vinului prezenți la această sărbătoare a viei și vinului, confratele Consiliarius Ioan Bălan a pregătit o surpriză: o cină cavalerească, în vie, în locul numit „la nuci”. Meniul a avut ca piese de rezistență prepelițe sălbatice la cuptor și miel la proțap, bine asortate cu vinurile din gama Pagaia. A fost încă un prilej în care prietenia și frăția cavalerească s-au întărit.
In Honorem Dei et In Honorem Vini
Amicitia per Vinum













