Știri OEVE
Terra Valachorum
TERRA VALACHORUM – marcă înregistrată a Consulatului Romania al Ordo Equestris Vini Europae – reprezintă denumirea vinului conceput special pentru cavalerii vinului de către cei mai reprezentativi producători de vinuri din România și Republica Moldova, la propunerea Comisiei Oenologice a Consulatului.
Proiectul Terra Valachorum vizează pe de o parte promovarea producătorilor selectați să realizeze vinul destinat cavalerilor vinului și prezentat în cadrul Balului Anual (cel mai reprezentativ eveniment din calendarul Consulatului), iar pe de altă parte, crearea unui brand național cu profunde rezonanțe istorice și culturale.
Proiectul Terra Valachorum, ca toate celelalte proiecte ale Consulatului România al OEVE, nu este orientat spre profit material, obiectivul central fiind acela de a evidenția realizările de excepție ale viticultorilor noștri.