Nobila licoare presupune doar o dulce și complexă dictatură asupra simțurilor, însă a face parte din Confreria Vinului înseamnă să sorbi cu sete din potirul democrației!
Pe 26-28 ianuuarie, cu câteva zile înaintea Arezanului, când toată suflarea creștină îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Trifon, ocrotitorul viilor și livezilor, demnitarii din conducerea Consulatului România și a unităților sale teritoriale s-au reunit la Predeal pentru întâia mare ședință de analiză și planificare a Anului Cavaleresc. Forumul Consular este forumul decizional care trasează direcțiile de dezvoltare ale organizației, ia în discuție realizările dar și minusurile activității de peste an, hotărăște cine dintre membrii Magistraturii și ce sarcini noi primește – toate acestea regăsindu-se de altfel în Procesul Verbal al ședinței, conduse, în dimineața zilei de 27 ianuarie 2024, de Eques Ornatus Marius Farmazon, Proconsul I al Consulatului România al OEVE.
În cadrul evenimentului, s-au luat în discuție în special principalele evenimente din 2024: Academia OEVE, care se va desfășura în această primăvară la Aliman, ceremoniile de intronizare și avansare, ceremoniile de înființare a noi Scaune Cavalerești, participarea la ceremoniile externe și, desigur, ediția 2024 a Festivalului Cavaleresc Anual, propus a avea loc în Cetatea Băniei. De asemenea, președintele Comisiei Oenologice, Eques de Vino Sergiu Nedelea a schițat liniile directoare ale viitorului program „Vinul Educat”.
Dar, dincolo de partea așazicând „tehnică” a întrunirii, Forumul, care, cu ajutorul unei gazde ospitaliere, Judex de Vino Ștefan Gogotă, s-a desfășurat la Hotelul Ski & Sky din Predeal, a reiterat ideea de prietenie cavalerească la care se accede prin intermediul Vinului Nobil. Forumul s-a constituit într-un weekend în care cei 21 de demnitari și invitații lor au celebrat, în ciuda viscolului de afară, virtuțile care încălzesc sinergic sufletul. Astfel, Judex de Vino Ghenadie Bobeică, gazda viitoarei Academii, a susținut o degustare inovativă a vinurilor Alira din gama Ghiurghiuliu, derivate într-un surprinzător cocktail. Se întâmpla în prima seară, când recitalul gastronomic a presupus o masă tradițională cu accente culinare maramureșene dar și fusion. În seara următoare, a avut loc o cină festivă dar deloc formală, ba chiar plină de efuziuni specifice – totul la un pahar (sau mai multe!) de vin, căci unii dintre cei prezenți au ținut să-și prezinte licorile din propriile podgorii.
…Pentru dulcea tiranie a gustului cea mai bună traducere este, de bună seamă, AMICITIA PER VINUM! Și așa a fost la Forumul Consular de la Predeal!
Consilier de Imagine, Comunicare și PR,
Eques Dan-Silviu Boerescu